Category Archives: Anunturi

Investește 2% în educație!

Dragi colaboratori și susținători ai activității Centrului pentru Politici Educaționale,

Până în data de 25 mai 2017, mai puteți redirecționa 2% din impozitul pe venit. Vă oferim ocazia de a investi cei 2% în educație, în îmbunătățirea calității politicilor educaționale în România și în creșterea unei echipe și a unei rețele de profesioniști în educație.

Pentru a redirecționa cei 2%, trebuie să completați Formularul 230 dacă în 2016 ați avut venituri din salarii sau din pensii, sau Formularul 200, dacă în 2016 ați realizat venituri (și) din activități independente (profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, chirii). Completați cu datele personale și semnătura (datele CPEdu sunt precompletate).

SCRISOARE DESCHISĂ a Coaliției pentru Universități Curate pentru eradicarea plagiatului în universitățile din România

Plagiatul a devenit o plagă a mediului universitar românesc din cauza lipsei unor reglementări clare de prevenire și de pedepsire. Legea Educației Naționale a fost mutilată în ultimii ani prin ordonanțe de urgență și alte acte normative, care au relaxat condițiile necesare conducerii doctoratelor și, implicit, au promovat impostura. Acuzațiile de plagiat s-au axat pe persoane publice cunoscute, de la premierul Victor Ponta la vicepremierul Gabriel Oprea sau ministrul Petre Tobă. Chiar dacă presa a semnalat plagiatele politicienilor, nu trebuie să ne limităm doar la aceste cazuri în evaluarea plagiatului în universitățile românești.

București, 16 – 17 noiembrie – Sesiunile regionale de dialog și consultare cu tinerii și formare a tinerilor implicați în ONGT-uri, în domeniul accesării și monitorizării fondurilor publice de tineret

Centrul pentru Politici Educaționale (CPE) alături de Consiliul Tineretului din România (CTR) și Societatea Academică din România (SAR), în cadrul proiectului „Tineri pentru democrație: transparență și bună guvernare în alocarea și gestionarea fondurilor publice pentru tineret la nivelul autorităților locale”, invită reprezentanții ONGT-urilor și tinerii interesați să se înscrie la cea de-a treia rundă a sesiunilor regionale de consultare și formare privind utilizarea și accesul la fondurile publice pentru tineret!

CPEdu susține apelul pentru includerea educației sexuale în curriculumul național obligatoriu, transmis către Ministerul Educației de peste 60 de ONG-uri

Redăm mai jos comunicatul integral transmis către presă, Ministerul Educației Naționale, Institutul pentru Științele Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului.

Apel de urgență pentru educație sexuală în școli

La început de an școlar, semnalăm situația critică din România în care tinerii din învățământul preuniversitar continuă să fie privați de informații cu privire la educația sexuală, care ar putea preveni o multitudine dintre problemele cu care fetele și băieții se confruntă în zilele noastre, de la apariția de sarcini nedorite, infecții cu transmitere sexuală, până la manifestări sexiste și homofobe și acte de violență sexuală. Trăim într-o societate în care se transmit masiv informații distorsionate despre sexualitate, prin canalele media, din care lipsesc elemente ce țin de responsabilitate, înțelegerea funcționării propriului corp și respectul în relațiile intime. Statul român, prin educația pe care o oferă generațiilor tinere, are datoria de a cultiva respectul și egalitatea între femei și bărbați, acceptarea diversității și cunoașterea despre afecțiune și sexualitate, care să-i facă pe copii și tineri să se înțeleagă pe sine și pe cei din jur.

Sesiuni regionale de consultare și formare privind accesul la și utilizarea fondurilor publice pentru tineret

Consiliul Tineretului din România (CTR), în calitate de partener al Centrului pentru Politici Educaționale (CPE) și al Societății Academice din România (SAR) în cadrul proiectului „Tineri pentru democrație: transparență și bună guvernare în alocarea și gestionarea fondurilor publice pentru tineret la nivelul autorităților locale”, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, invită reprezentanții ONGT-urilor și tinerii interesați să se înscrie în cadrul ultimei sesiuni regionale de consultare și formare privind accesul la și utilizarea fondurilor publice pentru tineret!

Centrul pentru Politici Educationale

Centrul pentru Politici Educationale