Angajabilitate

Angajabilitate

Angajabilitatea reflectă relevanţa programelor de studiu pentru piaţa forţei de muncă. Angajabilitatea este una dintre liniile de acţiune ale Procesului Bologna şi este definită ca fiind capacitatea unei persoane de a obţine un loc de muncă în concordanţă cu competenţele sale, de a-l menţine, de a se dezvolta profesional capacitatea de antreprenoriat a unei persoane şi posibilitatea acesteia de a-şi schimba locul de muncă.

 În acest context, rolul Învăţâmântului Superior este de a pregăti studenţii pentru integrarea pe piaţa forţei de muncă prin asigurarea dezvoltării unor competenţe, abilităţi, valori în concordanţă cu nevoile pieţei.

În Comunicatul de la Londra (2007) angajabilitatea absolvenţilor este definită ca fiind ”abilitatea de a ocupa un loc inițial de muncă, de a-l pastra și de a fi mobil pe piața forței de muncă”. Aceasta dimensiune a fost identificată ca fiind una prioritară în cadrul aceleiaşi conferinţe ministeriale.

Obiective specifice legate de angajabilitate, cum ar fi compatibilizarea cu sistemul de trei cicluri a condițiilor de angajare în sectorul public, sau de reducere a ratei șomajului în rândul tinerilor, dar și obiective legate de cooperarea cu reprezentanți ai angajatorilor sau integrarea practicii în programele de studiu au fost formulate ulterior, în cadrul Comunicatului de la București, din 2012.

În cadrul Cadrului strategic pentru creșterea participării, calității și eficienței învățământului terțiar din România 2014-2020“ al Ministerului Educaţiei Naţionale, Pilonul de acțiune 3 prevede Promovarea angajamentului strategic cu sectorul economic:

“Instituțiile de învățământ terțiar se află într-o bună colaborare cu angajatorii locali și comunitățile respective. Contribuția semnificativă a instituțiilor de învățământ terțiar la creșterea economică constă în formare generală – de dezvoltare a capitalului uman într-un sens general, asigurându-le acestora competențe transversale pe tot parcursul vieții utile indiferent de domeniul de activitate în care vor activa sau de ocupația pe care o vor avea. Capacitatea de a furniza competențe specifice relevante oportunităților emergente în cadrul companiilor din interiorul comunității constituie un avantaj–cheie pentru respectivul domeniu de activitate. Cu toate acestea, pentru ca acest lucru să aibă loc, reprezentanții învățământului terțiar și agenţii economici din sectorul respectiv trebuie să dobândească o cunoaștere mult mai detaliată asupra nevoilor și capacitățilorfiecăruia . Inițiativa reprezentativă EU2020 „Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă” afirmă că instituțiile și statul trebuie să sprijine investițiile agenților privați și participarea acestora la activitățile specifice instituțiilor de învățământ – mai ales la nivelul învățământului superior,profesional și tehnic, și de formare profesională. Aceste parteneriate pot dezvolta și actualiza profilurile de competențe, curriculumul multidisciplinar și calificările, și pot facilita învățarea la locul de muncă, de la ucenicie la doctorat cu profil industrial 49.

Pentru creșterea relevanței programelor doctorale și post-doctorale, aceste programe de studii trebuie să pună un mai mare accent pe aptitudinile necesare în sectorul privat și pe promovarea stagiilor de practică care să flexibilizeze traseele către și dinspre companii și universități. Din punct de vedere al inovării, acest aspect este esențial; doctoranzii și post-doctoranzii în domeniile știință și tehnice își aduc un aport mai mare privind inovarea atunci când sunt implicați în problemele reale cu care se confruntă ramura respectivă față de situația în care aceștia sunt implicați exclusiv în activități de cercetare academică. Creșterea gradului de transfer al cunoașterii și stimularea investițiilor private în sectorul educației terțiare sunt posibile prin colaborarea strânsă între instituțiile de învățământ terțiar și mediul de afaceri.”

We use cookies to give you the best online experience. By agreeing you accept the use of cookies in accordance with our cookie policy.